Dean Karnazes – Ultramaratonistul. Confesiunile unui alergator de noapte

Ultramaratonistii sunt o “specie” aparte de alergatori. Se cunosc intre ei, interactioneaza si participa la cele mai solicitante curse din lume, insa pentru restul lumii sunt aproape inexistenti. De ce sa alergi toata noaptea? De ce sa alergi fara oprire 24h? De ce mai ai nevoie sa alergi mai mult de un maraton? Multi oameni le pun aceste intrebari si de cele mai multe ori, primul impuls al unui ultramaratonist este sa raspunda “Pentru ca pot!”. In realitate este un raspuns mult mai complex la care nu poate da un raspuns clar si concis astfel incat intrelocutorul sau sa si inteleaga motivatia sa.

Nascut si crescut in California in 1962 din parinti de origine greaca, Dean Karnazes a avut contact cu sportul inca de mic, descoperind de la o varsta frageda placerea alergarii pe distanta lunga. La varsta de 12 ani a alergat de ziua sa pana la casa bunicilor sai, la 64km distanta. In liceu a continuat sa alerge, facand parte din echipa de cross-country si avandu-l ca mentor pe Benner Cummings. Insa pensionarea acestuia si atitudinea noului antrenor l-au facut sa isi agate adidasii in cui pentru urmatorii 15 ani.

CDean-Karnazes-Quote-About-Finish-Lineasatorit, cu o cariera intr-o multinationala, in ziua in care a implinit 20 ani, Karnazes simtea ca lipseste ceva in viata lui. Astfel, in loc sa mai bea un bahar in barul in care se afla, el hotaraste sa alerge. Astfel, prima sa alergare dupa mai bine de 15 ani se concretizeaza in 30mile alergate si in 2 saptamani de dureri infernale. Insa acest lucru il motiveaza si incepe sa alerge constant.

Desi initial nu stia mai nimic despre aceasta lume a ultramaratnostilor, o intalnire pe “terenul de joaca” cu doi militari care se antrenau pentru Western States 100 ii starneste curiozitatea si dorinta de a face si el acelasi lucru. Astfel, in doar cateva luni, Karnazes se trezeste la startul uneia dintre cele mai dificile curse de alergare din lume. Desi a avut numeroase urcusuri si coborasuri psihologice pe parcursul cursei, ambitia si dorinta de a progresa, teama de a nu fi un DNF (Did Not Finish) il fac sa mearga mai departe si in final sa termine cursa. Un moment foarte interesant il reprezinta intalnirea cu un alt alergator care, cu 10 mile inainte de start este nevoit sa abandoneze. Vazand uimirea de pe fata lui Karnazez, pacemakerul alergatorului ii spune ce inseamna de fapt DNF la acel punct al cursei: “Did Nothing Foolish” (tr. “Nu a facut nimic prostesc”).

Un alt moment al carierei sale il reprezinta participarea la prima editie a Maratonului de la Polul Sud. Grupul initial era alcatuit din 6 participanti: Richard Donovan (35 ani – din Galway, Irlanda), Ute Grüner (55 ani – din Bonn, Germania, singura femeie participanta), Don Kern (45 ani – din statul Michingan), Brent Weigner (52 ani – din statul Wyoming),Raphael (Rafi) Rottgen (29 ani -un londonez de origine germana) si desigur Dean Karnazes (38 ani). Datorita intarzierilor cauzate de vreme, Rottgen a fost nevoit sa abandoneze si sa se intoarca la Londra. Simtindu-se obositi si nedorind sa incetineasca grupul, Grüner si Kern au decis sa fie dusi cu avionul si sa faca doar semi-maratonul. In final, dintre cei 3 ramasi, desi avea o pereche de rachete de zapada, Karnazez o imprumuta colegului sau, astfel dintre cei 3 el fiind singurul care urma sa termine maratonul in pantofi de alergare. Desi aceasta a fost prima si singura competitie organizata de Grupul ANI, competitia a fost ulterior reinventata sub denumirea de Antarctic Ice Marathon.

Pe langa viata de familie, Dean Karnazes este un filantrop, multe din cursele sale fiind facute cu scopul de a strange de fonduri. El a alergat, in scop caritabil, de 11 ori cursa “The Relay” de 199 mile (320km) de unul singur (in mod normal este o cursa de echipa, fiecare avand 12 membri care alearga pe rand).

Mai multe detalii despre activitatea lui Dean Karnazes gasiti in cartea sa dar si pe website-ul acestuia http://www.ultramarathonman.com/web/