WILD – o calatorie de regasire a sinelui, de-a lungul coastei Pacificului

Pacific Crest Trail (PCT) este o ruta de drumetie, aparuta la initiativa lui Clinton C. Clarke. Gandita initial ca o ruta de alergare din Mexic si pana in Canada, de-a lungul coastei Pacificului. Ulterior a devenit un traseu de drumetii protejat de lege. Constructia si planurile initiale au aparut in 1968 dar varianta finala a fost data spre folosirea publicului larg in 1993. De atunci, traseul de 4279 km este parcurs anual (in intregime sau partial) de mii de turisti.

WILD spune povestea de regasire a sinelui a lui Cheryl Strayed: o fiica ce nu s-a putut impaca cu moartea timpurie a mamei sale, gasindu-si refigiul in droguri, alcool si relatii extraconjugale. Totusi, ea ajunge la un punct al vietii in care realizeaza ca trebuie sa faca ceva pentru ea iar dorinta de a pleca pe Pacific Crest Trail i se naste din momentul in care pune mana pentru prima oara, pur intamplator, pe ghidul PCT.

Filmul o are in rolul principal pe Reese Witherspoon care ne surprinde cu o prestatie de exceptie. Prin intermediul filmului spectatorul are ocazia sa vada maretia PCT si frumoasele peisaje pentru care este celebru acest traseu. Insa cartea ne prezinta mult mai mult de atat: pe langa interactiunile cu diversi oameni pe parcursul acestei drumetii, mai mult sau mai putin amabili, ne sunt prezentate trairile interioare ale lui Cheryl.

Drumul spre vindecarea sufleteasca nu este unul usor insa uneori este nevoie sa facem ceva extrem, ceva ce nici noi nu credeam ca am putea fi in stare, pentru ca in final sa ne gasim linistea spirituala.